Cabinet Medical Dr. Crişan

Testul Babes Papanicolaou sau citologia cervico-vaginală este investigaţia utilizată pentru screening-ul modificărilor colului uterin.

Testul Papanicolaou este cel mai important test diagnostic pentru depistarea displaziei de col uterin (displaziei cervicale) şi a cancerului de col uterin (cancerul cervical).

Testul Papanicolaou este o procedură nedureroasă, simpla, care produce un disconfort minor.

Secreţia vaginală normală conţine celule eliminate de la nivelul colului uterin şi al uterului. Aceste celule sunt prelevate prin periere de către medicul ginecolog sau de către o asistentă medicală, cu ajutorul unei periuţe special concepute. Celulele sunt întinse pe o lamă de sticlă şi trimise la laborator, unde sunt examinate la microscop, pentru a se decela eventuale modificări.

Testul Babes Papanicolaou permite surprinderea cancerului de col uterin în stadii incipiente şi de asemenea permite depistarea unor stări precanceroase.

Este o metodă foarte sensibilă, cu rezultate fals negative sub 10 %, scăpând screeningului numai acele forme incipiente de cancer care nu descuamează încă celule maligne.
Rezultatele testului Babes Papanicolau (citologia cervico-vaginala) se dau printr-o clasificare in 5 clase de gravitate:
• tipul 1- normal,
• tipul 2- uşor modificat,
• tipul 3- inflamaţie,
• tipul 4- modificări premergătoare cancerului,
• tipul 5- suspiciune majora de cancer
Mai nou, se folosesc categorii ce exprima gradul de risc de cancer:
• “normal”,
• “LGSIL- low grade squamous intraepithelial lesion”- leziune de risc scăzut,
• “HGSIL- high grade squamous intraepithelial lesion”- leziune de risc înalt,
• “cancer”
• “ASCUS”- leziune de semnificaţie incerta.
Este recomandat ca fiecare femeie sa-si facă un test Papanicolaou anual, de la vârsta de 20-25 ani (sau de la debutul vieţii sexuale- infecţia virala HPV este exclusiv cu transmitere sexuala).

» Inchide

Ceea ce diferă între citologia convenţională şi citologia în mediu lichid se referă la modul de etalare a celulelor recoltate, care poate fi efectuat semiautomat sau complet automat în laboratorul de citologie; în acest caz, materialul recoltat se trimite la laborator într-un mediu special de conservare celulară şi transport (citologia în mediu lichid sau în monostrat).

Citologia în mediu lichid (în monostrat), tehnologie a ultimilor ani, optimizează metoda clasică şi are trei avantaje principale.
Astfel:
1. Ea aduce o scădere a numărului de frotiuri care nu pot fi interpretate în siguranţă în etalarea convențională (frotiurile “nesatisfăcătoare” care obligă la repetarea recoltării)
2. Uşurează citirea şi interpretarea la microscop prin dispoziţia nesuprapusă a celulelor și permite efectuarea unor investigații suplimentare din aceeași recoltare, în special pentru HPV, dar și pentru alte infecții genitale importante, cum sunt Chlamydia și Gonococul.

3. În plus, preparatul care se obţine este mult mai reprezentativ pentru situaţia colului pacientei, deoarece suspensia de celule care se realizează în lichidul de conservare celulară conţine toate celulele recoltate, iar preparatele pe lamă care rezultă sunt complete din punct de vedere al tipurilor de celule recoltate.

» Inchide

Examenele de secreţie vaginala se efectuează atât din punct de vedere bacteriologic cat si din punct de vedere citologic si imunologic si au următoarele particularitati:

• analiza probei de secreţie vaginala recoltate se face astfel: secreţia vaginala se întinde pe doua lame care se vor colora una cu albastru de metil si cealaltă Gram; prin aceste coloraţii se detectează Candida, Trichomonas, Neisseria, Gardnerella.
• din punct de vedere imunologic se pot detecta Chlamydia, Mycoplasma si Ureaplasma; pentru aceasta se recoltează probe de secreţie vaginala cu un tampon steril care se introduce intr-o eprubeta; pentru fiecare se foloseşte cate un tampon deoarece sunt kituri diferite de detecţie
• tot din secreţia vaginala se pot depista si diverse culturi; recoltarea in acest caz se face cu tampon steril care se introduce intr-un tub care conţine mediul de transport.
SCOPUL ANALIZELOR BACTERIOLOGICE ESTE:
• de a descoperi bacteriile cauzatoare de boli
• de a stabili daca aceste bacterii pot fi distruse de către antibiotice sau de către alte substanţe chimice.
• de a depista diferitele modificări ale florei vaginale
RECOMANDARI:
• recoltarea secreţiei vaginale trebuie efectuata in zilele din afara perioadei menstruaţiei
• pentru a nu fi denaturate rezultatele analizelor secreţiei vaginale, este recomandat sa nu se folosească spray-uri, creme, ovule, spermicide sau tampoane vaginale cu 48 de ore înainte de recoltare; se recomanda si abstinenta sexuala pe aceeaşi perioada.

» Inchide

Ecografia de morfologie fetala este una din cele mai importante analize prenatale.
Ecografiile de sarcina sunt recomandate pentru a asigura viitoarea mămica, ca va putea duce sarcina la termen si va avea un bebeluş sănătos si puternic. Ecografia de sarcina poate fi repetata de ori cate ori este nevoie, fiind o metoda de investigaţie sigura, fara riscuri pentru mama sau făt.
Ecografiile de morfologie fetala au rolul de a depista unele dintre cele mai grave boli si malformaţii in dezvoltarea bebeluşului. Ele se efectuează in primul si in al doilea trimestru de sarcina.
Medicul va analiza si va putea oferi informaţii despre:
vârsta sarcinii;
numărul de bebeluşi;
dezvoltarea fizica a bebeluşului si aprecierea riscului de retard de creştere a acestuia;
data probabila a naşterii pe baza măsurătorilor (biometriei fetale);
evaluarea anatomica- Acest lucru implica o examinare detaliata a bebeluşului (cap, creier, fata, buze, inima, stomac, plămâni, perete abdominal, rinichi, vezica urinara, coloana vertebrala, mâini, picioare);
depistarea malformaţiilor fetale;
placenta si lichid amniotic;
colul uterin.

Ecografia nu este dureroasa si nu ar trebui sa prezinte nici un disconfort. Se realizează plasând un transductor (3D) pe burtica mămicii.

Ecografia fetala 3D oferă o imagine tridimensionala a bebeluşului, in schimb ce ecografia fetala 4D surprinde imagini tridimensionale in timpul miscarilor fetale in timp real.

Ecografia de trimestru I

Se realizează ideal la 12 saptamani (limite 11 saptamani -13 saptamani si 6 zile).
– estimează cel mai corect vârsta gestaţionala in funcţie de lungimea fătului
– identifica sarcinile multiple
– evaluează riscul de malformaţii cromozomiale prin măsurarea translucentei nucale.

Detecţia anomaliilor fetale este limitata de dezvoltarea incompleta a unor structuri fetale si de dimensiunile mici ale fătului.

Ecografia de trimestrul al doilea

Se realizează ideal la 22 saptamani (limite 20- 24 saptamani).
– permite analiza morfologica optima a organelor fetale
– estimează vârsta gestaţionala cu o eroare de 7-14 zile, in funcţie de parametrii utilizaţi
– estimează greutatea fetala cu o eroare de +/-10%
– detectează anomalii fetale cu o rata medie de 56%.

Ecografia de trimestrul al doilea poate depista o serie de malformaţii fetale ce pot creste riscul de afecţiune genetica fetala.

Ecografia de trimestrul al treilea

Se realizează ideal la 32 saptamani (limite 30-34 de saptamani).
– permite analiza morfologica optima a organelor fetale
– estimează vârsta gestaţionala cu o eroare de 16-21 zile, in funcţie de parametrii utilizaţi
– estimează greutatea fetala cu o eroare de +/-15%
– dublează sensibitatea detectării malformaţiilor fetale.

Ecografia de trimestru III poate sa depisteze in plus anomalii cardiace minore si unele anomalii ale sistemului nervos central sau musculo-scheletal

Evaluarea morfologiei fetale in trimestrul III este mult îngreunata de poziţia fetala relativ fixa, uneori de poziţia fetala mai puţin convenabila pentru ecografie, de densitatea osoasa crescuta si de cantitatea mai redusa de lichid amniotic.

» Inchide

Ecografia de sarcina (obstetricala) foloseşte si alte moduri ecografice:
modul convenţional 2D – permite efectuarea măsurătorilor ecografice fetale, studiul organelor interne ale fătului, studiul placentei, colului uterin;
Dopplerul color si spectral, Power Doppler – permite studiul vaselor de sânge fetale si materne si al inimii fătului;
modurile 3D si 4D – pentru examinarea volumelor si a suprafeţelor;
moduri ecografice speciale – STIC, TUI, OmniView etc.
In general, ecografia este recomandata ori de cate ori este necesar in sarcina, dar in mod deosebit la anumite vârste de sarcina.

Calitatea examinării ecografice depinde de numeroşi factori, cum ar fi:
aparatura utilizata,
experienţa medicului care o practica,
poziţia copilului in uter,
poziţia placentei,
greutatea mamei (grosimea peretelui abdominal matern),
prezenta de cicatrici abdominale.

Pot fi modificări care nu se vad sau scăpa examinării, in funcţie de vârsta sarcinii si poziţia copilului in uter. De asemenea, pot exista anomalii care nu se pot vedea ecografic. Ecografia nu poate diagnostica orice sindrom genetic. De asemenea, unele afecţiuni pot fi evidente tardiv in sarcina sau numai după naştere.

» Inchide

Metoda imagistica de investigare a organelor genitale interne, cu ajutorul ultrasunetelor;
Se realizează cu ajutorul unei sonde ecografice speciale (prevăzuta cu o minicamera) care se introduce in vagin;
Permite vizualizarea organelor genitale interne (vaginul, uterul, trompe uterine, ovare, endometru, vezica urinara) si a unei sarcini incipiente;
Pacienta urmăreşte efectuarea ei in timp real si primeşte explicaţii din partea medicului;
Este neinvaziva, nedureroasa si neiradianta;
Nu necesita spitalizare sau anestezie;
Durează intre 15 si 30 de minute.

Este cel mai important examen ecografic in ginecologie întrucât permite sondei (transductorului) sa se apropie de organele examinate, oferind imagini clare si detaliate ale organelor genitale interne;
Facilitează diagnosticul multor afecţiuni:
– poate identifica formaţiuni tumorale (cancer endometrial, cancer ovarian);
– chisturi ovariene, fibroame uterine, alte proliferari de testut;
– sângerări vaginale anormale, menstruaţii neregulate;
– starea embrionului in cazul unei sarcini;
– sarcina ectopica (extrauterina);
– probleme de fertilitate;
– dureri pelviene, s.a.
Este metoda cea mai sigura de a detecta eventualele afecţiuni ale fătului si de a obţine informaţii despre acesta, cum ar fi mărimea si poziţia.

Foloseşte acelaşi principiu ca si celelalte tipuri de ecografie, cu excepţia faptului ca sonda (transductorul) este introdusa in interiorul organismului (intravaginal);
Transductorul (care are o forma speciala) este imbracat intr-un manşon de latex (asemănător prezervativului) si uns cu un lubrifiant, pentru a permite o buna citire a imaginilor interne;
Se introduce in vagin vârful transductorului, care este mişcat pentru a obţine imagini din diferite unghiuri;

Poate fi efectuata si repetata de cate ori este nevoie, neavând restricţii sau contraindicaţii dar e recomanda sa fie însoţita de un consult ginecologic, pentru a avea toate datele necesare.

» Inchide

Ecografia mamară este
* o metodă imagistică de investigare a sânilor, cu ajutorul ultrasunetelor;
* diagnostichează precoce cancerul mamar;
* Neinvazivă, nedureroasă, neiradiantă;
* Rapidă: durează intre 15 si 30 de minute;
* Poate fi efectuată si repetată la orice vârsta si la orice interval;
* Complementara sonoelastografiei mamare si mamografiei;
* Nu are contraindicaţii, restricţii sau efecte secundare
* Permite urmărirea evoluţiei naturale sau după tratament a leziunilor
* Nu necesita niciun fel de pregătire anterioara a pacientului.

Ecografia mamară vizualizează imagini chistice începând de la 1 – 2 mm diametru si leziuni solide de 5 mm diametru, rămânând insă cea mai subiectivă dintre toate metodele imagistice (operator-dependentă).

Este metoda de elecţie pentru depistarea leziunilor in sânii cu structură predominant fibro-glandulară fiind metoda de primă intenţie pentru investigarea mamară la femeile tinere, înaintea vârstei de 40 ani, precum si un examen complementar mamografiei, obligatoriu la femeile care păstrează acest tip de structură si după vârsta de 40, la aceasta categorie de vârsta examenul mamografic radiologic rămânând obligatoriu pentru depistarea focarelor de microcalcificari suspecte – semn indirect si foarte incipient asociat unor leziuni maligne mamare.

» Inchide

» Inchide

Exista 2 metode de contraceptie pentru barbati: prezervativul si sterilizarea masculina (vasectomia) si 13 metode pentru femei:
• metodele hormonale (pilulele contraceptive-combinate sau numai cu progestativ, implantul contraceptiv, injectiile contraceptive, plasturele contraceptiv, inelul vaginal, steriletul hormonal)
• metodele bariera (prezervativul feminin, diafragma, cupola cervicala)
• metodele permanente (sterilizarea feminina)
• metodele de urgenta (contraceptivele de urgenta)
• metodele intrauterine (steriletul)
• spermicidele

» Inchide

Dispozitivele intrauterine (IUD) raman cea mai populara metoda de contracepţie in special in rândul femeilor care au cel puţin o naştere.
Steriletul nu se recomanda femeilor care nu au nici o naştere. De asemenea, sfatul medicului pentru femeile tinere, active sexual este sa se investigheze orice secreţie vaginala anormala pentru eliminarea oricărei suspiciuni de infecţie cu transmitere sexuala.
Steriletul este foarte mic, de mărimea unui bat de chibrit. Se introduce in cavitatea uterina, preferabil, in ultima sau penultima zi de menstruaţie. Uterul este de dimensiunea unui pumn încleştat, deci daca închizi pumnul in jurul unui bat de chibrit, vei putea “vizualiza” cum sta steriletul in uterul tău.
Majoritatea dispozitivelor sunt in forma literei “T”, fabricate din plastic si cupru, uneori cu puţin argint in interior.
Toate steriletele au unul sau doua fire care ies din cavitatea uterina si raman in vagin. Existenta lor in vagin indica faptul ca dispozitivul este la locul lui; insa cea mai importanta utilitate a lor este atunci când trebuie scos steriletul: medicul trage cu o pensa chirurgicala de fire, extrăgând astfel dispozitivul.
Atâta timp cat ramane in cavitatea uterina, in poziţia in care a fost inserat, va protejează de o sarcina nedorita. In principiu, steriletul acţionează in trei moduri:
• împiedica pătrunderea spermatozoizilor in uter si in trompele uterine;
• modifica glera cervicala, creând o bariera “naturala” in calea spermatozoizilor;
• influenţează endometrul, împiedicând fixarea ovulului.
Orice medic va va explica faptul ca acestea sunt mecanismele de funcţionare, nefiind adevărat faptul ca provoacă avort.
Toate steriletele se pliază si intra intr-un dispozitiv medical ce arata ca un pai (de băut). Acest “pai” va fi introdus de medic prin vagin si prin colul uterin direct in uter, apoi steriletul va fi împins din “pai” pentru a se fixa in cavitatea uterina.
Întregul “proces” va dura cam aproximativ 15 minute.

» Inchide

» Inchide

Testul fetal non-stres (NST) este un test simplu, neinvaziv efectuat in timpul sarcinii, după saptamana 26. Este cunoscut si sub denumirea de test de monitorizare a bătăilor cordului fetal sau cardiotocograma si presupune monitorizarea ratei cordului copilului ca răspuns la mişcările pe care acesta le face. Copiii sanatosi vor reacţiona cu un puls mărit in timpul miscarilor, iar pulsul va scădea cand sunt in repaus.
Frecvent, testul este recomandat femeilor gravide care au un risc crescut de deces al fătului. Testul se bazează pe ideea ca in mod normal, inima copilului bate mai repede când este activ. Condiţii cum ar fi hipoxia fetala – atunci când copilul nu primeşte suficient sânge – pot influenta acest proces.
Când nivelul de oxigen este scăzut, fătul poate sa nu reacţioneze normal. Nivelurile scăzute de oxigen pot fi cauzate de probleme la nivelul placentei sau cordonului ombilical. Medicul va recomanda acest test in următoarele situaţii:
• Sarcina multipla cu complicaţii
• Afecţiune medicala, cum ar fi: diabet, hipertensiune arteriala, tulburare de coagulare, lupus, afecţiune tiroidiana, boala de rinichi sau boala de inima
• Sarcina prelungita, care a depăşit cu doua saptamani data probabila a naşterii
• Istoric de avort
• Un copil care are miscari fetale diminuate sau probleme de creştere
• Prea mult lichid amniotic (polihidramnios) sau prea putin (oligohidramnios)
• Imunizarea Rh – o condiţie medicala severa care frecvent apare la cea de-a doua sarcina sau la următoarele, atunci când mama este Rh negativ, iar copilul este Rh pozitiv

Cardiotocograful (CTG) este o forma de ecograf Doppler care monitorizează activitatea cardiaca a copilului.
In timpul procedurii vei sta întinsa pe partea stânga, eventual cu o perna la spate. Ti se va monta un senzor electronic pe abdomen pentru a măsura contracţiile uterine. Un al doilea senzor este plasat la nivelul inimii copilului pentru a măsura bataile cardiace. Fiecare senzor este ataşat printr-un fir la aparat si fixat pe burta prin benzi elastice.
Bataile inimii copilului se aud si se vad pe monitor, iar contracţiile sunt înregistrate pe hârtie.
Daca bebeluşul nu se mişca, este posibil sa doarmă. Ti se va recomanda sa bei apa sau suc pentru a-l mobiliza sau poate fi uşor împins apăsând pe abdomen. Când simţi copilul mişcând, va trebui sa apeşi pe un buton. Frecvent, testul durează intre 20 si 60 minute.
Testul este considerat normal sau “reactiv” atunci când inima copilului bate mai repede – cel puţin cu 15 batai pe minut peste ritmul obişnuit – când copilul se mişca, pentru cel puţin 15 secunde si de doua ori in cursul unui interval de 20 de minute. Un rezultat reactiv la testul non-stres arata ca fluxul de sânge si nivelul de oxigen sunt adecvate. In acest caz, medicul ginecolog iti va recomanda repetarea testului saptamanal (sau uneori mai des) pana la naştere.
Daca inima copilului nu bate mai repede atunci când copilul se mişca sau daca copilul nu se mişca după aproximativ 90 de minute, testul este “nonreactiv”. Un rezultat nonreactiv necesita teste suplimentare pentru a determina daca rezultatul este datorat intr-adevăr slabei oxigenări sau daca exista alte motive pentru nonreactivitatea fetala (cum ar fi somnul copilului, efectele anumitor medicamente, etc.).

» Inchide

» Inchide

Depistare membrane rupte (consult, test rapid, cardiotocografie)
• Depistarea riscului de naştere prematură (consult, test rapid, CTG)

» Inchide

Diagnosticul prenatal (DPN) este un act medical complex, înalt informativ, care permite depistarea a numeroase anomalii congenitale şi boli genetice în cursul vieţii fetale. Acest serviciu este realizat corect numai printr-o strânsă colaborare multidisciplinară, în care medicul genetician are un rol esenţial în evaluare, diagnostic şi sfat genetic.
Indicaţiile diagnosticului prenatal
Selecţia femeilor gravide pentru efectuarea DPN se bazează pe principiul că riscul unei anomalii fetale trebuie să fie cel puţin egal cu riscul de inducere a avortului prin utilizarea procedurii de DPN. În prezent, peste 200 de afecţiuni genetice pot fi diagnosticate prin DPN, dar indicaţiile majore sunt următoarele:
1 – vârsta reproductivă avansată a părinţilor: femeile de peste 35 de ani şi bărbaţii de peste 55;
2 – semnele ecografice de alarmă (îngroşara pliului nucal, excesul de piele pe ceafă, placenta mare, întârzierea precoce a creşterii, despicăturile labio-palatine);
3 – prezenţa unei anomalii cromozomiale de structură la unul din părinţi;
4 – existenţa unui copil cu o anomalie cromozomială de novo;
5 – istoricul familial de boli genetice;
6 – riscul unui defect de tub neural;
7 – rude de gradul I cu malformaţii congenitale (în special de cord);
8 – agresiuni ce pot produce maloformaţii în cursul sarcinii, afectiuni materne (diabet zaharat, epilepsie tratată cu anticonvulsivante, fenicetonurie);
9 – istoricul obstetrical pozitiv (avorturi spontane şi/sau nou-născuţi morţi).

» Inchide

Ecografia este o metodă relativ non-invazivă care furnizează imagini prin utilizare undelor sonore de înaltă frecvenţă care sunt reflectate de ţesuturi.

Ecografia de trimestru I se realizează ideal la 12 săptămâni (limite 11 săptămâni -13 săptămâni si 6 zile).
– estimează cel mai corect vârsta gestaţionala in funcţie de lungimea fătului
– identifica sarcinile multiple
– evaluează riscul de malformaţii cromozomiale prin măsurarea translucentei nucale
– evaluează statutul mediului intrauterin, inclusiv cantitatea de lichid amniotic, poziţia placentei si fluxul sanguin ombilical.

Detecţia anomaliilor fetale este limitata de dezvoltarea incompleta a unor structuri fetale si de dimensiunile mici ale fătului.

Determinarea vârstei fetale si a gradului de creştere a fătului este cruciala pentru planificarea conduitei viitoare, in special in cazul copiilor cu greutate mica la naştere. Vârsta si creşterea fătului se evaluează prin măsurarea distantei vertex-coccis. Ulterior se utilizează o combinaţie de parametrii care include diametrul biparietal (DBP) al craniului, lungimea femurului si circumferinţa abdominala.

Malformaţiile congenitale ce pot însoţi anumite boli genetice care pot fi identificate ecografic includ
– anencefalia si spina bifida, care sunt defecte ale tubului neural
– defectele peretelui abdominal cum ar fi omfalocelul
– malformaţii cardiace
– malformaţii faciale

Ecografia este cea mai fidela modalitate de depistare a anomaliilor cromozomiale atunci când este efectuata in primul trimestru in asociere cu testarea serologica (dublu test). Rata de depistare depaseste astfel 90%.
Efectuarea doar a ecografiei poate sa detecteze doar 62%-81% dintre malformaţiile cromozomiale.

» Inchide

In trimestrul al doilea la 18-22 saptamani de amenoree este vârsta optima de evaluare morfologica cat mai exacta a fetusului. Cu aceasta ocazie sunt evidenţiate posibilele anomalii congenitale fetale si de asemenea se asigura si consilierea privind conduita si posibilităţile terapeutice in cazul unor probleme asociate sarcinii.

Un screening de trimestru doi corect consta in analizarea ecografica a tuturor segmentelor si organelor fetale din punct de vedere morfologic si depistare pe cat posibil a celor mai multe anomalii/malformaţii fetale.

Incidenta naturala a anomaliilor congenitale este de pana la 4% din sarcinile la termen, cele mai frecvente fiind cele cardiace .

Ecografia Doppler in sarcina
Este folosita pe scara larga pentru determinarea ritmului cardiac fetal. Ultimele descoperiri medicale au permis extinderea aplicaţiilor sale in obstetrica, mai ales in zona evaluării si monitorizării stării de sănătate a fătului, a progresului sau in condiţiile unei restricţii de creştere intrauterine, precum si in depistarea malformaţiilor cardiace.
Ecografia Doppler este utilizata pe scara larga pentru detectarea pulsaţiilor de ritm cardiac fetal sau a pulsaţiilor din diferite vase de sânge ale fătului. Caracteristicile fluxului sanguin care circula prin vasele de sânge fetale pot fi evaluate folosind Doppler. Un flux sanguin diminuat intr-un ciclu pulsatoriu, mai ales in faza diastolica a sângelui, indica un făt de potenţial biologic redus.
De obicei, ecografia Doppler investighează starea arterei ombilicale, aortei, a arterelor cerebrale mediane, a arterelor uterine arcuate si a venei cave inferioare. Utilizarea maparii prin colorare a fluxului sanguin poate descrie in timp real circulaţia sângelui prin vasele de sânge fetale, direcţia fluxului fiind reprezentata de diferitele culori utilizate. Ecografia Doppler color este indispensabila mai ales in diagnosticul defectelor de vase sanguine sau ritm cardiac fetal, precum si in evaluarea răspunsului hemodinamic la hipoxia fetala si anemie.
O descoperire recenta o constituie Doppler-ul vascular, care foloseşte informaţia de amplitudine emisa de undele pulsatorii Doppler fata de informaţia de velocitate sistolica pentru a vizualiza fluxul sanguin “leneş” in vasele de sânge mai mici.
Examinările Doppler pot fi efectuate abdominal sau transvaginal. Puterea emisa de un dispozitiv Doppler este mai mare decât cea utilizata pentru o ecografie 2-D, de aceea utilizarea sa la începutul sarcinii trebuie sa se facă cu precauţie.
Facilitatile Doppler sunt, la ora actuala, parte integranta in ecografele performante. Nu trebuie decât sa fie selectate pentru a intra in funcţiune, aşadar, pacienţii nu sunt nevoiţi sa fie conectaţi la un alt dispozitiv pentru investigarea Doppler.

» Inchide

În cazul gravidelor care aparţin unui grup de risc crescut se propune diagnosticul prenatal al anomaliilor cromozomiale sau genetice

Consta in proceduri invazive prin care se recoltează celule ce aparţin fătului sau anexelor sale si care pot fi analizate din punct de vedere genetic (examen citogenetic clasic sau genetica moleculara – QfPCR, CGH array etc), realizându-se astfel diagnosticul anomaliilor cromozomiale sau genetice ale fătului.
Aceste proceduri sunt:
CVS (chorionic vilus samling) – biopsie de vilozitati choriale: intre 11-14 saptamani de sarcina;
Amniocenteza: după 16 saptamani de sarcina.;

Cordocenteza: dupa 20 saptamini de sarcina;
Biopsie de tesut fetal: in situaţii excepţionale necesare pentru diagnosticul unor anomalii genetice rare.

» Inchide

Hipotrofia fetala // IUGR – Intrauterine fetal growth retardation//SGA – Small for gestational age

Denumirile expuse nu sunt întrutotul sinonime. Cea mai convenabila pare a fi „întârzierea in creşterea fetala” (IUGR, utilizând iniţialele cuvintelor englezeşti).
IUGR poate fi considerata una din cele mai importante probleme ale obstetricii moderne. Aceasta stare reprezintă a doua cauza de mortalitate perinatala (după prematuritate). Rata mortalităţii perinatale a nou-născuţilor rezultaţi din sarcini cu întârziere in creşterea intrauterina poate fi de 6-10 ori mai mare decât cea a nou-născuţilor normali.
Aproximativ 20% din nou-născuţii morti provin din IUGR.
Morbiditatea neonatala imediata indusa de IUGR se caracterizează prin: hipoxie, insuficienta respiratorie produsa prin aspiraţie, hipoglicemie, hipocalcemie, trombocitopenie, malformaţii, infecţii etc.

Mecanismele ce determina IUGR nu sunt intelese in totalitate. Intervin procese patologice si condiţii care influenţează greutatea neonatala fara a fi stări morbide (factori de mediu si socio-economici, demografici, rasiali, de altitudine etc).
Aceste elemente contribuie la dificultatea definirii si diagnosticării anomaliilor de creştere fetala.
Cea mai comuna definiţie constata o greutate mai mica decât normala la vârsta de sarcina data.

IUGR poate fi simetrica (reducere proporţionala a tuturor organelor) sau asimetrica (unele organe sunt mai afectate decât altele). Diagnosticul antepartum al acestor varietati are importanta pentru ca orientează asupra etiologiei (IUGR asimetrica este asociata, frecvent, HTA materne, IUGR simetrica este indusa de infecţii intrauterine, anomalii cromozomiale, substanţe toxice).

In funcţie de populaţia studiata, 2 pana la 10% dintre nou-născuţi sunt marcaţi de întârzierea in creşterea intrauterina.

In aproximativ 40% din cazuri cauzele IUGR nu pot fi identificate. Atunci când sunt identificate, aceste cauze pot fi grupate in patru categorii:
– materne;
– placentare;
– fetale;
– de mediu.

1. Factorii materni.

Deţin 25-30% din totalitatea factorilor etiologici. In aceasta categorie sunt citate următoarele eventualitati:
– tipul constituţional hipostenic;
– excesul ponderal redus (in timpul sarcinii);
– IUGR in antecedente (creste riscul repetării);
– HTA asociata sarcinii (in special cea cronica);
– Vasculopatia diabetica, nefropatiile cronice;
– Hipotensiunea (materna) posturala.

2. Factorii plancentari

– placenta praevia, accreta, circumvallata (chiar si in absenta sângerărilor, placenta praevia are funcţia de transfer alterata);
– Insuficienta placentara din sarcina prelungita (scăderea masei placentare si insuficienta funcţionala);
– corioangioamele, infarctizarile;
– inserţia anormala a cordonului ombilical (marginala, velamentoasa);
– artera ombilicala unica.

3. Factorii fetali

– anomaliile cromozomiale (sindrom Turner, trisomiile 13, 18, 21) explica pana la 15% din toate cazurile de IUGR;
– infecţiile intrauterine (herpes, citomegalovirus, rubeola, toxoplasma, listeria, treponema, t.b.c.,hepatita) detin pana la 10% din etiologia IUGR;
– malformaţiile congenitale (nervoase, cardiace, gastro-intestinale);
– sarcina multipla (induce scăderea masei placentare in raport cu masa fetala).

4. Factorii de mediu

– malnutriţia materna severa: restricţia proteica produsa înaintea saptamanii a 26-a poate induce IUGR simetrica; aportul glucidic inadecvat poate fi, deasemenea, un factor etiologic; deficientele importante in zinc au fost puse in relaţie cu afectarea creşterii fetale;
– fumatul (acţionează prin reducerea fluxului sanguin uterin);
– alcoolismul (in funcţie de cantităţile ingerate);
– utilizarea drogurilor (cocaina, fentoina).

Anamneza poate releva istoricul de IUGR, de morţi neonatale si/sau prezenta factorilor de risc. In aceste cazuri se va face o analiza atenta a corespondentei intre cronologia sarcinii si creşterea fetala. Diagnosticul definitiv nu poate fi stabilit decât după naştere.

Măsurarea inaltimii uterului (IU) este o metoda simpla, utila si in screening, cu condiţia sa fie făcuta corect. O diferenţa (in minus) de 4 cm, sau mai mult, sugerează întârzierea creşterii fetale. Intre saptamanile 18 si 30, in medie si in mod normal, IU (in cm) coincide numărului de saptamani de gestaţie.

Sonografia este o metoda utila in monitorizarea creşterii fetale. Screeningul rutinier include un examen in perioada 16-20 saptamani, pentru a stabili vârsta sarcinii. Rata creşterii va fi evaluata după saptamana a 32-a. Cel mai precoce semn al IUGR, detectat ecografic, pare a fi scăderea lichidului amniotic (fapt explicat de reducerea producerii urinei fetale prin scăderea perfuziei renale).

Utilizarea ecografiei pentru stabilirea vârstei sarcinii are acurateţe maxima in primul trimestru, perioada in care variabilitatea biologica a mărimii produsului de concepţie este redusa.
In trimestrul II si III intervin variaţii genetice .
Se considera ca asocierea diametru biparietal/lungime femur este destul de precisa pentru estimarea vârstei sarcinii in intervalul 12-20 saptamani. Dupa 20 de saptamani, combinaţia circumferinţa craniului-lungimea femurului pare mai fiabila.

Diagnosticul IUGR trebuie sa cuprindă si evaluarea stării fătului; pentru aceasta pot fi recomandate următoarele teste:
– profilul biofizic fetal;
– cercetarea echilibrului acido-bazic in sângele cordonului ombilical (obţinut prin cordocenteza);
– velocimetria Doppler in artera ombilicala;
– „stress – test”

Profilaxia – se bazează pe analiza factorilor de risc si pe o consultaţie prenatala de buna calitate:
– adaptarea consultaţiei prenatale in raport cu antecedentele semnificative;
– supravegherea atenta a cazurilor suspecte de IUGR;
– tratarea diferitelor forme de patologie materna incriminate in etologia IUGR;
– evitarea (tratarea) altor situaţii ce reprezintă factori de risc;
– testarea in scopul descoperirii infecţiilor intrauterine si/sau anomaliilor cromozomiale;
– evaluarea riscului prematuritatii;
– stabilirea momentului naşterii in condiţii cat mai favorabile (majoritatea morţilor intrauterine survin după saptamana a 36-a);
– evaluarea modalităţii desfasurarii naşterii.

Tratamentul curativ:
– monitorizarea continua a activitatii cordului fetal;
– naşterea pe cale naturala este riscanta; poate fi recomandata in cazuri favorabile (multipare, col uterin maturat, absenta altor contraindicaţii);
– după 36 de saptamani, inducţia travaliului poate fi necesara in multe cazuri (când opţiunea este pe cale vaginala);

Operaţia cezariana are indicaţii largi, printre care:
– antecedente grave de IUGR;
– suferinţa fetala grava;
– prezentaţia pelvina;
– indicaţii asociate (altele decât IUGR).

Asistenta neonatala impune colaborarea neonatolog – reanimator si consta in reanimarea prompta respiratorie, tratamentul hipotermiei, corectarea hipoglicemiei, hipocalcemiei.

» Inchide

Chiuretajul cavităţii uterine (raclaj) este o procedură în care, cu un instrument special sau un sistem vacuum, medicul îndepărtează stratul superior al endometrului.

De regulă, pentru efectuarea procedurii este necesară dilatarea colului uterin, care se efectuează cu ajutorul medicamentelor sau instrumentelor speciale.
În prezent, chiuretajul este efectuat si pentru a diagnostica şi a trata o mulţime de boli ginecologice.
Chiuretajul, adesea, este combinat cu histeroscopia, care permite vizualizarea cavităţii uterine după chiuretaj şi, dacă este necesar, efectuarea raclajului suplimentar al regiunilor rămase intacte.

Scopul principal al chiuretajului este îndepărtarea stratului superior al endometrului, care se respinge din organismul femeii în timpul menstruaţiei.
Chiuretajul se efectuează pe scaunul ginecologic.
Dilatarea colului uterin şi chiuretajul pot fi foarte dureroase şi neplăcute. Din această cauză, această procedură aproape întotdeauna se face sub anestezie generală.
În cele mai multe cazuri, în calitate de anestezie, în timpul chiuretajului, se utilizează injectarea intravenoasă a unor medicamente speciale, care, în câteva secunde, induc femeia într-o stare de somn superficial şi elimină totalmente durerea şi amintirile a ceea ce s-a întâmplat în timpul chiuretajului.
Înainte de a efectua curăţarea, medicul introduce în vagin valvele (sau speculum), instrumentul care întinde peretele vaginal şi face vizibil colul uterin.
Apoi, medicul efectuează dilatarea colului uterin – pentru aceasta el, cu un instrument special, ţine colul uterin şi introduce în canalul cervical o sondă cu un capăt rotunjit. Pentru a realiza o dilatare suficientă a colului uterin, medicul înlocuieşte prima sondă cu alta, cu un diametru puţin mai mare.
După ce colul uterin este dilatat suficient, medicul poate efectua histeroscopia (examinarea interiorului uterului cu o cameră video specială) sau poate să treacă nemijlocit la efectuarea chiuretajului.
Pentru a efectua chiuretajul, medicul utilizează un instrument special (chiureta), care seamănă cu o lingură mică, cu un mâner lung. Cu mişcări precaute ale chiuretei, medicul răzuieşte stratul superior al endometrului şi colectează ţesuturile obţinute.
În general, procedura dilatării colului uterin şi a chiuretajului poate dura până la 30-40 de minute.

» Inchide

Chiuretajul biopsic presupune prelevarea unor probe din uter, alese aleatoriu, cu scopul obţinerii de fragmente ale ţesutului din endocol si din mucoasa uterina cunoscuta in literatura de specialitate ca endometru. Aceste probe vor fi transmise spre analize minuţioase si amănunţite, la laboratorul anatomopatologic. In urma rezultatelor obţinute, se va stabili diagnosticul si necesitatea unui anumit tip de tratament.

Chiuretaj endocervical sau chiuretaj biopsic este necesar atunci când colposcopia nu permite vizualizarea in totalitate a leziunii modificate si este necesara prelevarea de ţesut de la nivelul porţiunii invizibile a colului (endocol), proba de biopsie se prelevează cu ajutorul chiuretei.

» Inchide

Puncţia reprezintă intervenţia cu indicaţie precisa, efectuata in anumite condiţii patologice, cu scop explorator sau curativ si consta in pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar intr-un vas de sânge, cavitate naturala sau patologica sau organ sau orice ţesut al organismului pentru recoltare de fluide sau ţesuturi.

» Inchide

Recoltarea unei probe de celule dintr-o formaţiune tumorala chistica, pentru a fi examinata citologic in laboratorul de anatomie patologica;

Diagnostichează precoce cancerul mamar dar poate fi si o metoda terapeutica.
Este simpla, nedureroasa si de scurta durata. Se efectuează cu anestezie locala sau generala si nu necesita spitalizare, recuperarea facandu-se in regim ambulatoriu.

Un chist mamar nu este periculos si nu se tratează decât atunci când creste si devine dureros.
Daca tratamentul cu medicamente antiinflamatoare nu da rezultate si chistul continua sa crească, atunci este necesara examinarea microscopica (examen citologic) a celulelor descuamate din interiorul chistului;
Aceasta este singura metoda care poate oferi un diagnostic de certitudine, diferenţiind leziunile benigne (necanceroase) de cele maligne (canceroase).

Puncţia presupune introducerea unui ac fin, prin piele, intr-o formaţiune tumorala mamara si aspirarea celulelor din interiorul ei sub ghidaj ecografic.

Scopul este unul diagnostic: proba de celule este trimisa la laboratorul de histopatologie, unde este examinata microscopic (examen citologic), obţinându-se un diagnostic: formaţiune benigna/maligna. Metoda poate fi terapeutica atunci când se aspira tot lichidul si se goleşte chistul, lăsând organul sa se insanatoseasca.

Este aplicabila tumorilor mamare chistice (cu lichid), a căror consistenta lichida permite recoltarea probei cu ajutorul acului fin. In cazul formaţiunilor tumorale solide, metoda a fost înlocuita cu puncţia-biopsie cu ac gros, întrucât aceasta poate extrage un fragment întreg de ţesut (nu doar celule descuamate).

» Inchide

Este o manevra chirurgicala de recoltare a unui fragment din ţesutul considerat bolnav al colului uterin, sau întreaga leziune, pentru a fi supuse ulterior examenului histopatologic si diagnostichează cu certitudine cancerul cervical.

Se efectuează cu anestezie generala pentru a elimina disconfortul psihologic si fizic dar nu necesita spitalizare. Este nedureroasa, insa pacienta poate resimţi un disconfort cauzat de introducerea speculum-ului pentru dilatare pereţilor vaginali.

Biopsia cu examen histopatologic este singura metoda care poate diferenţia cu certitudine natura leziunilor – benigne (necanceroase) / maligne (canceroase).
Poate fi o manevra terapeutica, in cazurile in care se indeparteaza întreaga zona de risc de la nivelul colului uterin, astfel incat colul sa redevină sănătos.

Biopsia cervicala se efectuează atunci când se depistează zone modificate la nivelul mucoasei colului uterin, in urma a examenului citologic Babes-Papanicolaou si a colposcopiei, nu este recomandata femeilor însărcinate si se efectuează in afara perioadei menstruale;

Biopsia de col uterin poate fi:

1. Biopsie fracţionata (“tintita”)
– cu ajutorul unei pense (biotom), se prelevează “prin ciupire” unul sau mai multe fragmente de ţesut din zona cea mai modificata (cu ulceraţii);
– se aplica atunci când leziunea se afla pe porţiunea vizibila a colului uterin (exocol).

2. Chiuretaj endocervical sau chiuretaj biopsic
– atunci când colposcopia nu permite vizualizarea in totalitate a leziunii modificate si este necesara prelevarea de testul de la nivelul porţiunii invizibile a colului (endocol), proba de biopsie se prelevează cu ajutorul chiuretei.

3. Electrorezectie cu ansa diatermica (ERAD)
– se indeparteaza un fragment mediu de tesut cervical superficial, cu ajutorul unei anse metalice conectate la un aparat special si se examineaza histopatologic;
– este si un act terapeutic atunci cand zona de risc este indepartata in totalitate;
– se efectueaza atunci cand zonele lezionate se afla pe portiunea vizibila a colului (exocol) si cand leziunea tesutului este superficiala.

4. Conizatie
– interventie chirurgicala diagnostica si terapeutica de scurta durata, prin care se indeparteaza un fragment in forma de con din partea vizibila a colului (exocol) a colului, cu scopul impiedicarii invaziei in profunzime a procesului canceros.
Leziunile usoare, cu potential evolutiv scazut, pot fi urmarite pana la doi ani;
Leziunile cu grad inalt de risc, impugn obligatoriu tratament.

Metodele terapeutice pot fi distructive (electrocauterizare, ERAD) sau terapeutice, prin proceduri chirurgicale simple care indeparteaza in totalitate leziunile de pe col (conizatie, amputatie col, histerectomie, anexectomie bilaterala, anexectomie pelvica); urmata de tratament chimioterapic şi terapie psihologică.

» Inchide

Colposcopia (videocolposcopia) reprezintă o investigație clinică imagistică, a vaginului și colului uterin, care permite pe lînga vizualizarea acestora, prelevarea de țesut biopsic în cazul în care sunt identificate leziuni ale epiteliului colului uterin sau ale endocolului. Colposcopia se realizează cu ajutorul colposcopului: un microscop stereoscopic binocular cu lumina puternic focalizată, care mărește imaginea, astfel că permite medicului să vadă anomaliile minore ale vulvei, vaginului şi colului uterin ce nu pot fi vizibile cu ochiul liber, cum ar fi : eroziuni și tumori minuscule, mici hemoragii în cervix, vagin și vulvă. Colposcopia a devenit o tehnică indispensabilă în practica medicilor ginecologi.

Colposcopia contribuie la depistarea modificărilor precanceroase şi canceroase de la nivelul tractului genital inferior. Această metodă permite diagnosticarea următoarelor boli ale colului uterin:
eroziunea colului uterin,
displazia,
polipi, polip endometrial,
hiperplazia mucoasei canalului cervical,
leucoplazie,
Erythroplakia,
HPV (condiloame, papiloame),
Stadii precoce ale cancerului de col uterin,
Diagnosticarea diferențială a modificărilor benigne de la nivelul colului uterin.

Colposcopia este necesară la orice examinare ginecologică aprofundată si se face atunci când rezultatul testului Babes Papanicolau arată modificări celulare și astfel trebuie investigată regiunea cervixului. Dacă se observă modificări ale țesutului cervical, în timpul investigației se va preleva o mică porțiune de țesut (biopsie), frecvent de la nivelul canalului endocervical.
Imaginile primite prin colposcopie determină diagnosticul și sunt necesare pentru supravegherea medicală a anomaliilor și monitorizarea tratamentului.
Biopsia cu ajutorul colposcopului este o metodă sigură de diagnosticare (se ia o mostră de țesut de la nivelul canalului endocervical din zona suspectă, ce a determinat efectuarea colposcopiei)

Videocolposcopia se adresează leziunilor precanceroase ale colului uterin, care sunt de obicei asimptomatice, aceasta reprezentând una dintre marile avantaje ale examinării.

Colposcopia este absolut necesară în tratarea eroziunilor cervicale. Videocolposcopia permite medicului depistarea bolii la un stadiu precoce, și chiar identificarea patologiei, evitându-se astfel apariția cancerului.

Colposcopia extinsă facilitează diagnosticul corect al bolilor de col uterin și determinarea tumorilor maligne.

» Inchide

Electrocauterizarea sau excizia cu ansa este indicată în condiţiile unui test Papanicolau anormal. Electrocauterizarea sau excizia cu ansa reprezintă opţiunea primară de tratament pentru leziunile care se extind în canalul endocervical ca şi pentru leziunile de displazie cervicala cu grad înalt (CIN 3).

Excizia cu ansa foloseşte o ansă subţire prin care trece curent electric cu tensiune mică şi frecvenţă radio înaltă, putând astfel tăia şi coagula simultan ţesutul. Avantajele exciziei cu ansa sunt excizia leziunii la vedere şi prelevarea unui fragment de ţesut pentru examen histopatologic (microscopic).

Este ideal, dar nu obligatoriu, de a programa intervenţia în prima jumătate a ciclului menstrual (după menstruaţie). Procedura durează aproximativ 30 minute.
Se introduce in vagin un instrument numit specul vaginal, pentru a depărta pereţii vaginului si a putea expune colul uterin. Apoi medicul va efectua o colposcopie.
Se aplică ansa electrică la nivelul colului uterin şi în câteva secunde se îndepărtează zona lezională. Se aplică apoi o pudră antibiotică la nivelul colului. Nu se înregistrează disconfort după intervenţie sau pot apare uşoare colici 1-2 zile postoperator.
Sângerarea la nivelul colului uterin se tratează local. Este posibil sa se aplice un pansament compresiv.
Tot ţesutul excizat cu ansa se va trimite la laborator pentru examen microscopic. Medicul anatomopatolog va aprecia daca celulele sunt normale sau anormale.
Rezultatul anormal al unei excizii cu ansa poate indica probleme la nivelul colului uterin, cum ar fi: neoplazie cervicala intraepiteliala (CIN), cancer de col uterin (cancer cervical), polip cervical.

După o electrocauterizare sau o excizie cu ansa, timpul de recuperare variază, in funcţie de tipul anesteziei (daca este cazul).

Majoritatea femeilor isi pot relua activitatea normala in ziua intervenţiei sau a doua zi.

Tampoanele externe sunt singurele permise a fi purtate in cazul unei sângerări. După o electrocauterizare sau o excizie cu ansa, este normal sa prezinţi uşoare dureri, mica sângerare sau o scurgere închisa la culoare timp de câteva zile pana la maxim 1-2 saptamani.

Excizia cu ansa creează o cicatrice pe colul uterin care poate fi îndepărtată prin aplicarea oricărei presiuni asupra colului uterin. De aceea trebuie evitate contactul sexual, tampoanele intravaginale sau introducerea oricărui obiect în vagin timp de 4 săptămâni. Se recomandă de asemeni evitarea efortului fizic mare şi ridicării de greutăţi în prima săptămână postoperator. Astfel se elimină riscul apariţiei unei sângerări postcauterizare.

» Inchide

Amniocenteza este un test prenatal de rutina in care o mica mostra de lichid amniotic ce înconjoară fătul este extrasa si examinata. Testul este utilizat pentru a diagnostica, sau mai bine zis, descoperi anumite defecte de naştere sau afecţiuni genetice.

Amniocenteza este cel mai folosit test prenatal pentru diagnosticarea defectelor de naştere genetice si cromozomiale. Alt test prenatal, numit puncţia trofoblastica (cunoscut mai ales după denumirea din limba engleza, Chorionic Villus Sampling – CVS), poate detecta aceleaşi defecte de naştere ca si amniocenteza. CVS se efectuează mai la începutul sarcinii (de obicei in saptamanile 10 – 12), in timp ce amniocenteza se efectuează in intervalul saptamanilor 15 – 20. Insa CVS prezintă un risc mai mare de declanşare a unui avort decât amniocenteza (deşi studii recente sugerează ca riscurile pot fi similare ambelor proceduri, in condiţiile in care sunt făcute de către doctori cu experienţa).

Cum se efectueaza amniocenteza?

Mai intai, doctorul va face o ecografie pentru a localiza fătul, placenta si sacii de lichid amniotic din care va preleva mostra. Apoi, doctorul va curata abdomenul mamei cu o soluţie antibacteriana. In timpul procedurii, femeia însărcinata va sta întinsa pe spate pe o suprafaţa plana.

Folosind ultrasunete pentru a se ghida, doctorul inserează un ac fin prin abdomen si uter, pana la sacul amniotic. El retrage aproximativ 1 – 2 linguriţe de lichid si scoate acul. După ce este prelevata mostra, doctorul va folosi din nou ultrasunete pentru a verifica daca ritmul cardiac al bebeluşului este in limite normale. Întreaga procedura durează câteva minute.

Unele femei spun ca amniocenteza nu este deloc dureroasa. Altele acuze crampe atunci când este inserat acul in uter sau presiune atunci când este retras lichidul amniotic. 1 – 2% din femei acuza crampe, sângerări sau scurgeri de lichid amniotic după efectuarea procedurii. După test, majoritatea doctorilor recomanda femeilor sa evite activităţile extenuante si sa se odihnească pentru restul zilei.

Atât lichidul cat si celulele epiteliale ale fătului care plutesc in lichidul amniotic pot fi examinate. Celulele sunt separate de lichidul amniotic si menţinute in laborator pentru 10 – 12 zile. Apoi celulele sunt testate pentru detectarea defectelor cromozomiale sau genetice. Rezultatele vor fi disponibile in aproximativ 2 saptamani.

Nivelurile unei proteine numite alfa-fetoproteina (AFP) detectate in lichidul amniotic pot fi măsurate pentru a ajuta la diagnosticarea defectelor de tub neural, atunci când afecţiunea este prezenta, nivelul AFP fiind crescut. Rezultatele acestei testări sunt disponibile in câteva zile.
Complicaţiile grave asociate amniocentezei efectuate in cel de-al doilea trimestru de sarcina sunt rare. Totuşi, procedura implica un grad minim de risc de declanşare a avortului. Statisticile spun ca exista mai puţin de 1:500 – 1:300 cazuri de femei care au efectuat o amniocenteza si s-au confruntat cu un avort. Un studiu recent afirma ca riscul de avort este chiar mai mic de 1 la 1600. Alte complicaţii, cum ar infecţiile uterine, sunt rare, apărând doar in 1 din 1000 de cazuri.

Amniocenteza efectuata in primul trimestru de sarcina este nerecomandata. Studiile arata ca riscul de avort la amniocenteze efectuate in primul trimestru de sarcina poate fi de 3 ori mai mare decât riscul efectuării aceleiaşi proceduri in partea a doua a sarcinii. Studiile arata, de asemenea, ca amniocenteza timpurie creste riscul unei diformitati a piciorului numita picior strâmb congenital (club foot). Atunci când se recomanda o testare de acest gen in primul trimestru al sarcinii, trebuie sa se recurgă la CVS ca opţiune mai sigura decât amniocenteza.

Riscul pierderii sarcinii după efectuarea amniocentezei poate fi chiar mai scăzut daca doctorul care face procedura este unul experimentat.

Multe femei care au făcut o amniocenteza primesc vesti îmbucurătoare la apariţia rezultatelor procedurii, si anume ca fătul nu va prezenta afecţiunile pentru care a fost testat. Insa, nici un test prenatal nu poate garanta 100% naşterea unui copil sănătos.

» Inchide